Duminică, 29 octombrie 2023, a fost ziua dedicată contemplării monumentului ridicat în memoria victimelor regimului comunist, Trenul durerii. Împreună cu un grup de eleve din clasa a VI-a „A” am observat detaliile, am dedus semnificațiile, am formulat emoțiile. Fetele au remarcat tangențele cu textul „Copii în cătușele Siberiei” de Spiridon Vangheli. Impresiile, detaliile văzute au devenit materialul propice pentru o descriere a monumentului. Iată ce a scris Artin Ana-Maria: Descriere Trenul durerii.
Monumentul ridicat în memoria victimelor regimului comunist, denumit și Trenul durerii, este unul comemorativ, dedicat zecilor de mii de moldoveni deportați în anii 1940–1951, în timpul regimului comunist. Monumentul este situat în scuarul gării feroviare din Chișinău. Anume din fața acestei gări, au fost duși cu forța cei mai mulți dintre basarabeni în Siberia și în Kazahstan. Inaugurarea monumentului a avut loc pe data de 23 august 2013.
Acesta a fost realizat de sculptorul Iurie Platon. Sculptură în bronz are o înălțime de trei metri, 12 metri lungime și cântărește 15 tone. Multe detalii ale monumentului sunt deosebite.
La început, mi-a atras atenția chipul părinților îndurerați, mama ține în brațe un bebeluș, alt copil, ceva mai mare, se uită cu teamă în fața viitorului, protectorul tată își îmbrățișează neputincios familia. În ochii tuturor, se citește groaza. Mai apoi, chipurile umane se transformă monstruos, capetele ajung sub șine, detaliul aceasta ar sugera că mulți au murit în chinuri groaznice, fiind transportați spre Siberia sau spre Kazahstan în trenurile de vite. Treptat apar tot mai multe cruci, sunt crucile pe care le-au purtat de-a lungul vieții deportații, sunt crucile pe care trebuie să le ridicăm noi în cinstea celor morți în acei ani groaznici.
Pe data de 29.10.2023, împreună cu prietenele mele si Natalia Savin, profesoara noastră de limba și literatura română, am plecat la teatrul „Mihai Eminescu” din orașul Chișinău pentru a viziona spectacolul „Dosarele Siberiei”. Acest spectacol e realizat după memoriile Margaretei Cemârtan-Spânu și ale lui Ion Moraru. Petru Hadârcă e regizorul spectacolului, scenografia aparține Irinei Gurin, coregrafia – Irina Slobodeaniuc, proiecția video – Ian Onica, scenariu – Petru Hadârcă, Mariana Onceanu.
În primele scene ale spectacolului, a fost prezentată viața tihnită a moldovenilor, cei tineri se îndrăgosteau, se duceau la serate, se gândeau la căsătorie. Dar, la un moment dat, au venit avioanele rusești, ce treptat se transformau în niște cioroi. Acest moment a trezit spectatorilor groază. Soldații cu baionete au luat bătrânii, tinerii, copiii și i-au urcat în vagoane de vite. O femeie era însărcinată, în tren, în chinuri groaznice, a născut. Dar când au venit soldații în vagon, i-au luat pruncul și l-au dus la un orfelinat. Călătoria deportaților a fost insuportabilă, intenționat, le aduceau să mănânce pește sărat și le dădeau puțină apă. Mulți au decedat.
Când au fost ajuns în Siberia, toți au fost puși la muncă, în caz contrar, nu primeau porția mizerabilă de mâncare. Un tată a adus copiilor săi niște semințe de grâu, au fost cercetați copiii și cel mai mic a mărturisit că tatăl lor le aducea câțiva pumni de grâu, tatăl a fost la închisoare, dar cel mai mare frate l-a omorât pe cel mic, pentru că a devenit trădătorul tatălui. Unii bărbații au fost duși prin diverse închisori cu mulți infractori, au fost impuși să scoată de prin mine cărbuni, peste ei se surpau minele și rămâneau fără aer, apă, mâncare. Copiii au rămas fără mame și fără tați, fără frană și fără căldură. Pentru a se arăta perioada dată, pe scenă au fost multe împușcături, hainele au fost stropite cu sânge, deportații erau dezbrăcați, desculți, flămânzi, un personaj disperat plângea și țipa: „Hai cu mama!” Era femeia căreia i s-a luat copilul… Pentru a arăta felul de a fi al soldaților ruși, ei au fost îmbrăcați în cojoace, purtau căciuli, mănuși și cizme, necontenit răcneau la moldoveni.
Emoțiile mele au fost doar de tristețe, am trăit alături de actori viața cumplită a deportaților. Acest spectacol a fost o completare, o continuitate a informațiilor cunoscute de mine la lectura textului scris de Spiridon Vangheli „Copii în cătușele Siberiei”.
